„Cu cât văd mai multe, cu atât mai mult îmi dau seama cât de puține lucruri am văzut!” Asta îmi repeta ori de câte ori avea ocazia, un fost profesor de liceu, schimonosind afirmația originală făcută de marele filozof Socrate. De vă spun toate astea ?!? Fiindcă atunci când am aflat de Tweak Me!, programul despre care vom vorbi în continuare, datorită felului în care era prezentat, m-am întrebat „Încă un program de optimizare ?!?„.
Tweak Me! este un program gratuit care îmbină armonios o sumedenie de funcții de configurare, curățare și optimizare a sistemelor de operare Windows actuale.
Tweaks, primul panou (dacă e să începem de la stânga spre dreapta), conține, în funcție de sistemul de operare în care aplicația este instalată, opțiuni de configurare a sistemului despre care multi dintre noi nici nu știam că există; de exemplu, la ramura „Performance” dispunem de următoarele opțiuni:
Și cu asta v-am arătat foarte puțin din ceea ce regăsim sub „Tweaks„; dar am să vă mai spun doar că, pe lângă „Performance„, dispunem și de ramurile:
- Action-Center
- Aero
- AntiSpy
- Internet Explorer (mai puțin interesantă)
- Security
- User Account Control
- Windows
- Windwos Media Player
- Windows Update
Fără să exagerez, spun că Tweaks găzduiește mai multe opțiuni utile decât mi-aș fi putut imagina eu, unul care credea că a văzut cam tot ce merita văzut…
Cleaner-ul, spre diferență de primul panou, m-a dezamăgit puțin; asta se întâmplă, probabil, datorită faptului că nu dispune de propriul detector de aplicații și drept urmare, ne „oferă” inutila posibilitatea de a curăța și temporarele aplicațiilor pe care nu le avem instalate. Cu alte cuvinte, va trebui să selectăm manual, caseta fiecărei aplicații instalate în calculator, de ale cărei temporare dorim să ne descotorosim; Nu! Merci, dar nu!
La Startup lucrurile stau mai mult sau mai puțin la fel; prin intermediul acestui panou avem acces la o lista ce conține toate aplicațiile care pornesc odată cu sistemul de operare. Bineînțeles, putem opta pentru menținerea sau dezactivarea pornirii automate a fiecăreia în parte.
Ultimul panou, Context Menu, listează toate opțiunile disponibile în meniul contextual (meniul afișat la realizarea unui click-dreapta), permițându-ne să le eliminăm pe cele de care nu avem nevoie pentru a înlesni accesul spre cele cu adevărat utile, la care apelăm frecvent.
În concluzie, Tweak Me! chiar este un program care merită a fi cunoscut de orice utilizator de Windows; asta e părerea mea, după ce am văzut de ce este capabil…
Inca un program util pus in „tolba cu tweak-uri”.
:D
super programu :)
Astia de la Tweak n-au auzit de Opera, ca vad ca nu au bagat-o la curatare..
Au auzit, dar nu le place :) (calculatorul tău)
N-am fost atent. :( 1-0 pentru Tweak. :D
Buna seara,vreau sa va spun ca sunt mai putin initiat in ale calculatoarelor,ca in tinerete nu avei acces la asemenea tehnologie iar la varsta mea (60),cam greu sa asimilezi tot ce tine de asa ceva,am eu calculatorul de ceva timp dar tot nu le stiu pe toate,asa ca in legatura cu Tweak Me!,as vre sa va intreb,daca am Tune Up Utilities,mai e necesar sa ma folosesc de acest program?pentru ca si Tune Up face cam acelasi lucru.Multumesc anticipat..!!
Multumesc.
Este si opera.
Confirm si eu, Opera se regaseste in lista.
Desi nu este un cleaner atat de avansat ca si CCleaner sau alte aplciatii similare este ok.
Un program ok!
Bunicel!
E drept, nu-i cleaner-ul punctul lui forte…
Salut , cel mai bun mi se pare „advanced sistem care :)
Nu prea înțeleg ce anume ai comparat între aceste aplicații…
E cat de cat interesant programul. Oricum, nu m-a convins, asa ca raman pe CC Cleaner daca e vorba de free sau TuneUp Utilities daca e vorba de o versiune paid.
Uite pe unde eu am rămas și cu Tweak Me!, și cu CCleaner; Nu de alta, dar din câte știu, CCleaner nu dispune de funcție de ajustare a sistemului.
L-am probat pe vremuri. Din moment ce nu mi-a rămas în memorie înseamnă că nu prea m-a încântat cu vre-o ceva. Probabil din cauză că eu mă păcălesc mult cu grafica programului. De stricat ceva în pc. cu siguranţă că nu are… şi dealtfel, e gratis…
sal..am si eu o intrebare chiar dak nu are poate legatura cu tema pe care ai postato tu ..dak atunci cand am istalat windowsu am instalat tastatura in engleza spre exemplu se poate modifica cumva ? fra ca sa reinstalez din nou winds..
Intri în Control Panel=>>Region and Language=>>Keyboards and Languages=>>Change keyboard. Apoi dai click pe Add și alegi Romana.
Da cum zice el!:))
Start–Control Panel–Region And Language–Keyboards And Languages.
Mai incolo te descurci :D
mrsss :)
te rog ajuta-ma si pe mine cu programul asta si spunemi cum sa il folosesc….multumesc
Nu este un program recomandat utilizatorilor începători.