Patru ani au trecut de la prezentarea primei versiuni a Windows Tweaker, timp în care, acest program gratuit care tocmai a dobândit capacitatea de a particulariza și Windows 10, a primit mai multe îmbunătățiri care ne dau motive să-l readucem în atenția voastră.
Chiar dacă versiunea actuală, după cum punctează și cei de la gHacks, nu se poate lăuda cu una dintre cele mai bine organizate interfețe grafice, se numără printre puținele programe de acest gen la care putem apela în scopul ajustării parametrilor S.O. Windows 10.