Ține-ți sistemul sub control cu System Explorer
Despre System Explorer v-am vorbit pentru prima dată prin 2010 însă de atunci multe modificări importante a suferit acest program pe care în timp l-am transformat în asistentul meu personal și pe…
Despre System Explorer v-am vorbit pentru prima dată prin 2010 însă de atunci multe modificări importante a suferit acest program pe care în timp l-am transformat în asistentul meu personal și pe…
Cel puțin teoretic, dacă modulele de memorie RAM au aceleași caracteristici, acestea n-ar trebui să creeze probleme chiar și în condițiile în care fabricantul acestora diferă. Totuși, cum putem afla precis care…
Sunt situații în care calculatorul (PC-ul), pe durata folosirii sale, devine lent. Când acest lucru se întâmplă majoritatea dintre noi apelăm la cea mai simplă soluție: repornirea. Mai sunt și alte metode…
Un program care să permită actualizarea automată a informațiilor (metadatelor) melodiilor din calculatorul nostru devine esențial mai ales dacă avem obiceiul să descărcăm muzică, până când va mai fi posibil, și din…
Chiar dacă laptop-ul dispune de propriul indicator de volum al sunetului dezvoltat de fabricant, atunci când conectez monitorul extern acesta nu este afișat, și mă enervează să apăs în neștire butonul de…