Activitatea de zi cu zi la calculator poate deveni anostă uneori, iar combaterea ei o face fiecare în felul său. Chiar și aspectul desktopului devine plictisitor, necesită o schimbare, măcar a imaginii de fundal… Dar iconițele? Da, se pot schimba și ele, însă nu cu orice, doar cu cele preferate. Internet-ul ne oferă multe locuri de unde să descărcăm iconițe, dar le putem „procura” chiar din calculator. Cum? IconViewer este un mic program care poate extrage pictogramele dintr-un fișier executabil în cel mai simplu mod, din meniul contextual.
IconViewer este gratuit, instalarea sa nu pune nicio problemă, iar utilizarea sa este deosebit de simplă și la îndemâna oricui, integrându-se în opțiunea proprietăților fișierelor EXE, DLL, sau alte asemenea fișiere.
Programul nu are interfață grafică, ci se integrează în Windows Explorer, în meniul contextual Properties. Nu trebuie decât să accesați opțiunea Properties din meniul contextual al unui fișier ce conține iconițe, apoi în secțiunea Icons veți avea la dispoziție toate pictogramele pe care le conține fișierul respectiv (imaginea de mai sus). Nu trebuie decât să selectați iconița preferată, caracteristicile necesare în câmpul Device images, apoi cu un click pe butonul Save As, o salvați unde veți dori.
În plus, IconViewer vă pune la dispoziție și câteva opțiuni ce vă pot folosi în cazul extragerii unor resurse de tip imagine bitmap, stabilind culoarea pixelor de fundal, lucru destul de dificil în cazul unor astfel de imagini. Programul se poate utiliza în toate versiunile Windows.