Pentru a rezolva o problemă legată de computerul dumneavoastră, mai întâi trebuie să cunoașteți bine din ce este compus sistemul pe care lucrați. Sys information vă poate spune tot ce vreți să știți despre componentele computerului dumneavoastră. Aplicația vă arată în timp real procentul folosirii memoriei RAM sau a procesorului și vă oferă detalii despre drivere, utilizarea bateriei sau temperatura hard-disk-ului.
După instalare, veți fi întâmpinat de fereastra principală a programului, care vă oferă informații generale despre resursele principale, cum ar fi : sistemul de operare, placa de bază, placa video sau memoria RAM.
În meniul aplicației, afișat în partea stângă, veți găsi subcategorii pentru toate componentele sistemului dumneavoastră. Pe lângă detaliile despre resursele enumerate mai sus, veți mai putea afla informații despre procesor, periferice, rețea, baterie, software sau procese.
La informațiile despre placa de bază veți găsi producătorul, modelul, versiunea dar și detalii despre BIOS. Deși puteți găsi aceste detalii despre resursele dumneavoastră fără să instalați această aplicație, programul este util pentru cei care nu se pricep să acceseze anumite funcții ale sistemului de operare Windows. Sys Information este disponibil pe toate sistemele de operare Windows actuale.