Creșterea performanței prin rularea Windows Kernel în memoria RAM
Când este vorba de creșterea performanței calculatorului, pe toate forumurile, blogurile unde se prezintă vreun program, un truc, etc, rubrica de comentarii este plină cu întrebări, sugestii, mulțumiri sau nemulțumiri. Bineînțeles, ceea ce se prezintă în articolul respectiv este valabil pentru sistemele de operare menționate, însă efectul poate fi diferit de la un calculator la altul, în funcție de configurația utilizatorului. În cele ce urmează, am să vă prezint un truc de registru pentru creșterea performanței calculatorului, rulând kernelul Windows în memoria RAM instalată, a calculatorului.
Încă de la început, trebuie să precizez că trucul este recomandat a fi utilizat pe sistemele de operare Windows cu o memorie fizică (RAM) instalată, de cel puțin 4GB, astfel, va rămâne suficientă memorie pentru rularea celorlalte programe, drivere, etc.