Vă voi învăța un truc, cam vechi ce-i drept, cu care veți putea crea un folder invizibil (a nu se confunda cu folder ascuns) pentru a-l feri de privirile curioșilor. Ca de fiecare dată când vă învăț un nou truc, vă voi cere să fiți atenți și să urmați cu strictețe pașii indicați; în cazul în care ceva nu a ieșit așa cum trebuia, reluați procesul de la început.
1. Crearea unui folder fără nume
După cum vedeți în imaginea de mai jos, folderul nu are nume. Totuși, adevărul este cu totul altul. De fapt, folderul are un nume, însă ascuns.
Pentru început, vom crea folderul pe care vom dori să-l facem invizibil la fel ca pe orice alt folder (ex: click-dreapta – new – folder).
Pentru a obține același rezultat, după ce am creat noul folder, facem click pe el, apăsăm tasta F2 pentru a-i modifica numele (sau click-dreapta pe folder – Rename) apoi, menținând apăsată tasta Alt îi dăm numele 0160 și apăsăm tasta Enter.