Am găsit un program de redimensionat poze / imagini despre care nu aveam cum să nu vă vorbesc și o să înțelegeți imediat de ce spun asta.
E vorba de programul gratuit pentru uz personal Light Image Resizer, un soft cu o interfață minimalistă și intuitivă, care ne permite să redimensionăm mai multe fotografii în același timp păstrând rata de aspect a acestora (pentru a evita generarea de imagini distorsionate, păstrând sau înlocuind versiunile originale).
Light Image Resizer face o treabă excelentă, uimind prin calitatea avută de imaginile / pozele după redimensionare. Din testele efectuate, doar Photoshop a reușit să-l egaleze chiar dacă vedeta Adobe n-a reușit să reducă în aceeași măsură spațiul ocupat pe Hard Disk de versiunile redimensionate ale fotografiilor procesate.