TweakUI a fost, pe vremea când utilizam Windows XP, una din aplicațiile mele favorite. Cu ajutorul ei în doar câteva secunde puteam modifica acele caracteristici ale sistemului de operare ce mai mult mă împiedicau decât mă ajutau. Din păcate, cineva din Microsoft a decis -așa, de capul lui- ca utilizatorii de Windows Vista și Windows 7 n-au nevoie de o astfel de aplicație și în consecință, TweakUI nu a mai fost actualizată.
Din fericire, cei de pe The Windows Club au creat Ultimate Windows Tweaker deoarece și-au dat rapid seama că pot profita de această decizie greșită a companiei din Redmond pentru a câștiga câteva vizite în plus provenite de la acele persoane care, la fel ca mine și ca tine, simt nevoia unei aplicații precum TweakUI în Windows 7.
Continuarea TweakUI pentru Windows 7 | Ultimate Windows Tweaker